Află mai multe despre proiectul
Alege România!
Descrierea detaliată a proiectului
Obiectivul principal al proiectului
Scopul principal al proiectului este acela de a duce cultura în mediul rural și urban. Acest lucru vine pentru a suplini o carență în zone din România, unde persoanele au tot mai puțin acces la evenimente culturale.
Obiectivele specifice ale proiectului
- Organizarea a 3 spectacole educative pentru evocarea personalității lui I.L. Caragiale în 3 regiuni diferite ale țării, atrăgând cel puțin 50 de spectatori la fiecare eveniment într-o perioadă de 4 luni, în vederea creșterea gradului de conștientizare și interesul comunităților rurale din România față de personalitatea lui I.L. Caragiale.
- Realizarea unui sondaj la fiecare spectacol, la care să participe cel puțin 20 de persoane, pentru a evalua gradul de interes și satisfacție al publicului. Impactul va fi considerat unul pozitiv dacă cel puțin jumătate dintre cei chestionați vor oferi un feedback pozitiv.
- Colaborarea, din prima lună de implementare a proiectului, cu cel puțin 1 firmă de specialitate/trupă de teatru locale pentru a asigura o producție de calitate și alegerea locațiilor accesibile și potrivite pentru fiecare spectacol.
- Crearea unei campanii de promovare online și offline eficientă și atractivă pentru proiectul nostru, care să ajungă la cel puțin 1000 de like-uri și monitorizarea numărului de vizualizări și interacțiuni cu materialele de promovare și analizarea impactului campaniei online prin numărul de like-uri, share-uri și comentarii.
- Colaborarea cu 1 designer grafic și 1 specialist în social media, în prima lună de implementare a proiectului, pentru a crea materiale de calitate și pentru a atinge audiența potrivită pe canalele online de minim 500 vizualizări.
- Organizarea a 5 conferințe pentru evocarea personalității lui I.L. Caragiale: 4 conferințe în 4 județe diferite ale țării și 1 conferință în afara țării într-un interval de 4 luni.
Principalele activități ale proiectului
- Activitatea 1 Managementul proiectului
- Promovarea proiectului
- Organizarea a 3 evenimente – scenete educative
- Realizarea unui clip video pentru evocarea personalității lui I.L. Caragiale.
- Organizarea a 5 conferințe
Proiectul gândit de către Asociația Grupul de Acțiune Locală Napoca Porolissum își propune să aducă în prim plan cultura, în special în mediul rural. Proiectul vizează implementarea unor activități menite să promoveze personalitatea lui I.L. Caragiale și cultura, cu precădere în spațiul rural din România. Acest proiect va aduce plus valoare pentru comunitățile rurale și peri urbane din România. Problema abordată face referire la diferitele carențe, în special în ceea ce privește accesul la cultură și evenimente culturale. Din păcate, mediul rural din România este văzut ca fiind pur agricol, fapt pentru care investițiile în altfel de sectoare sunt din ce în ce mai puține. Excepția în aceste cazuri este dată de zonele rurale cu potențial turistic, unde se implementează diverse activități, specifice unor domenii diverse, dar și acestea sunt, în principiu, destinate turiștilor. O consecință a lipsei de varietate a activităților din mediul rural, dar și urban, este faptul că tinerii nu au acces la diverse tipuri de informații, iar ei se formează mai departe ca adulți care dețin puține competențe, cunoștințe și tehnici de lucru în diverse domenii.
Proiect implementat de Asociația GAL Napoca Porolissum.